Презентация Costumul popular femeiesc онлайн

Содержание слайда: Costumul popular femeiesc

Содержание слайда: originea Perioada de formare a trăsăturilor specifice a costumului tradiţional moldovenesc coincide cu secolele XIII-XIV. Din această perioadă se poate de amintit de stabilirea costumului naţional moldovenesc, care de fapt include componentele lui tradiţionale, făcîndu-l deosebit de costumele etniilor vecine. Perioada de înflorire a costumului moldovenesc s-a remarcat în perioada medievală, cînd în gospodăria ţărănească naturală se confecţionau manual, în mare parte toate obiectele necesare.

Содержание слайда:

Содержание слайда: Genegalități Costumul popular moldovenesc destinat pentru femei include în structura sa aşa componente ca: învelitoarea de cap, de corp, încălţămintea, bijuterii şi accesorii, care reieşind din diferite situaţii concrete sau condiţii de funcţionare, importanţa zilei şi sărbătorii, la rîndul său se modifică, se schimbă. Toate acestea mai ţin şi de vîrsta şi statutul social al femeii, caracterul sezonier şi felul ocupaţiei, simbolistică şi preferinţe, zonă de circulaţie.

Содержание слайда: „învelitoarele de cap” De mare valoare estetică şi socială pentru femei sunt „învelitoarele de cap” – brobozile, care identifică starea lor socială. Fetele tinere obişnuiesc să umble cu capul gol, însă după ritualul nunţii –  „ legătoare miresei”, „dezbrăcarea miresei” nănaşa îi pune o basma frumoasă sau o maramă, ce semnifică ca pe  viitor fiind nevastă trebuie să umble îmbrobodită. „Marama” din fire de mătase naturală – borangic şi bumbac subţire, sau „ştergarul de îmbrobodit” din fire de bumbac gros – „tereplic” şi fire subţiri se ţeseau manual cu ornamente florale sau geometrice „alese”.

Содержание слайда: Cămașa.  Costumul femeiesc tradiţional este cel mai decorativ. Una din piesele funcţional-decorative este cămaşa din pînză albă. Cea mai timpurie formă de cămaşă a fost cămaşa de „tip tunică” croită „de-a’ntregul”, făcîndu-se numai o tăietură unghiulară, pătrată sau rotundă la gît. Cămaşa avea mîneci lungi, se înfrumuseţa la gît, jos la mîneci cu desen geometric simplu sau vegetal stilizat. Partea de sus a cămaşei – „piepţii” se făceau dintr-o ţesătură mai bună şi mai subţire, iar partea de jos - „poalele” – dintr-o pînză de cînepă sau in.

Содержание слайда: Catrinţa, fota, şorţul Piesele de la talie în jos. Ele se confecţionau din lînă curată sau lînă şi fire de bumbac în urzeală. Mai răspîndită şi pentru toate vîrstele este catrinţa dintr-o singură bucată de ţesătură dreptunghiulară (1,6 x 0,8) cu care femeia îşi acoperă corpul de la talie în jos. Materialele etnografice au scos la iveală răspîndirea în Moldova circa zece grupe de catrinţe, care se deosebesc prin decor şi tehnica de realizare. Avem cea mai răspîndită „catrinţa vrîstată” cu dungi verticale colorate, „catrinţă cu desene alese”, „catrinţă cu dungi ridicate”, „catrința iţată”, „catrinţă cu două părţi orizontale” diferit colorate, „catrinţă ţesută şi aleasă”, „catrinţă brodată” ş.a. Catrinţa la talie se prindea cu o chingă lungă pînă la 3-4 m

Содержание слайда: Catrinţa, fota, şorţul O altă piesă de la talie în jos este „fota” alcătuită din 2 părţi (din faţă şi la spate), ţesută cu dungi colorate orizontale. Fota se purta mai mult de fetele tinere în satele moldoveneşti din zona de Nord a Moldovei şi din  Cernăuți Bucovina. Un singur şorţ de lînă „ales ridicat” cu fire colorate pe fondal negru poartă femeile din sudul Moldovei.

Содержание слайда: Sub influenţa modei din oraşe la sf. secolului al XIX – începutul secolului al XX în Moldova se răspîndesc forme vestimentare orăşeneşti „rochie”, „fustă

Содержание слайда: Îmbrăcămintea de iarnă A femeilor sunt: pieptare, bondiţe, zăbun, scurtă ş.a. Pe timp rece femeile îmbrăcau „jaletcă” fără mîneci cusută din ţesătură plină de lînă şi căptuşită cu lînă scărmănată. O altă variantă era „bondiţa” sau „pieptarul” cusut din blană de miel, înfrumuseţată deasupra cu motive geometrice aplicate sau brodate cu fire de lînă. Bondiţele din blană sunt răspîndite îndeosebi la sudul Moldovei, unde se cresc oi pentru blană şi carne. În unele sate este dezvoltat  „cojocăritul” ca meşteşug. Se coase cojoace, bondițe, care se înfrumusețează cu piele de altă culoare contrastă.

Содержание слайда: Incălțămintea și traista Încălţămintea femeilor depindea de ocupaţie, de anumite împrejurări, de anotimp, de vîrstă, de starea social-economică ş.a. Femeile sărace în secolele precedente purtau opinci şi ciorapi de lînă. La sărbători ele purtau pantofi, sandale sau ghete special cusute de meşteri. Costumul femeiesc la anumite ocazii (la drum, tîrg) în trecut era completat cu „traistă”, care reuşit se îmbina cu culorile costumului. Drept mărturie vorbesc un şir de variante ale ţesăturilor și motivelor ornamentale pentru traistă: „îngusturele”, „traistă vrîstată”, „traistă aleasă”, „traistă în ochiurele”, „ridicată”, „brodată”. Pentru ducerea greutăţilor pe umăr serveau „desagii” din ţesătură de lînă cu vrîste orizontale colorate.

Содержание слайда: TRĂISTUȚA OPINcUȚE internet

Содержание слайда: Putem concluziona unele aspecte ale costumului femeiesc tradiţional: el a fost realizat manual. Broderia a stat la baza decorului pe pînzele albe, ţesăturile de casă au cunoscut o varietate bogată pentru hainele femeieşti, fiecare femeie avea costumul său irepetabil bine chibzuit cu trăsăturile corpului. În secolul al XX-lea costumul tradiţional femeiesc a cedat poziţiile hainelor procurate de tip orăşenesc, el revenind numai în cadrul ansamblurilor etnofolclorice de dans, cîntec, la concursurile de folclor autohton.

Содержание слайда: Costumul popular femeiesc

Содержание слайда: Vă mulțumesc pentru atenție